Nadlac. Granita. Trecem ca prin branza de vamesii romani, apoi ca prin cascaval de cei unguri, care ne verifica actele.
Ce sentimente ne incearca, ce trairi ne agita sangele romanesc? Curios ori nu, in primul rand ne incearca o usurare. Ca am scapat de nenorocitele de gropi din drumurile patriei, de mizeria de pe langa, de sictirul vanzatoarelor de pe la benzinariile de la granita, de manelele revarsate peste geamurile lasate ale masinilor, de smecherii cu masini smechere care depasesc pe oricine oricand oricum si oriunde. Nu stiu cum se face, dar, odata trecuta granita, pana si romanii parca reusesc sa circule regulamentar. O fi oare deoarece politistii unguri au alta reputatie decat ai nostri? Sau o fi aerul la unguri mai incarcat de simt civic si civilizatie, educatie, moralitate?
Putina nostalgie? Da, ne inmoaie intrucatva vorba un amestec ciudat de nostalgie, singuratate, instrainare. Ajutati si de dezolantul peisaj ungar, simtim deja lipsa dealurilor si muntilor nostri, a vailor, a apelor. Inghitim kilometri dupa kilometri lasand in urma un slab ecou al muzicii folk si etno romanesti ce razbate din cd si care ne ajuta sa suportam mai usor monotonia drumului. Mai ales ca nu mai avem gropile atat de utile in Romania pentru "mentinerea atentiei soferului asupra drumului".
Tragem tare, sa reusim sa ajungem pana seara tarziu in Austria, sa nu fim nevoiti sa innoptam in Ungaria. Toti cunoscutii si prietenii cu experienta soferiei in vest ne sfatuiau asa. "Sa nu cumva sa innoptati pe la unguri si sa aveti probleme cu romanasii pe acolo", declarau toti in cor sau solo. Iisuse, nici "afara" nu scapam de problemele cu "ai nostrii"? Se pare ca nu, spiritul romanesc e mult prea cimentat pentru a mai putea fi modelat de conditii si factori diferiti de cei "neaosi". Din pacate, ori de cate ori stai de vorba cu un roman care are experienta vietii in vest acesta nu va rata momentul pentru a te avertiza asupra contactelor cu ceilalti romani de "afara", neezitand chiar sa te sfatuiasca sa eviti acest fel de contacte. Mai tarziu, in Franta, aveam sa intalnim romani care sa recunoasca jenati ca au fost nevoiti sa evite sa vorbeasca romaneste sau sa le lase sa scape orice alt indiciu ca sunt romani, tocmai de teama de a nu fi recunoscuti, culmea, nu de straini, ci chiar de alti romani, ca fiind romani. Pacat. De trei ori Pacat. De atatea ori Pacat, cati romani care fac tara de rusine sunt in strainatate.
Balaton. Mai sa fie, au totusi si ungurii astia o apa unde sa incerce sa-si spele pacatele. Daca le-o ajunge. Macar pentru alea fata de noi. Eu nu cred ca e destula. Dar e plin de serpi pe maluri. Semn ca pana si Dumnezeu, daca de la el o fi apa aia, ii considera prea pacatosi sa-i lase sa intre in ea.
Gata, am scapat si de unguri. Si mai ales de romanii de pe acolo. Prietenii stiu de ce. Si-uite asa am dat de austrieci. Sau de Austria, ca de austrieci am dat doar o data intr-o benzinarie. De fapt, o austriaca. Tanara, draguta. Vorbea engleza. Si suradea continuu. Iti venea sa cumperi toata benzinaria, asa amabila era. Ca si noi, vroiam si vinieta, si o cola, si motorina, na, ca romanu. Si cine mai tine minte ce. Iar ea, fatuca, zambea mereu, ii fugeau degetele pe clapele aparatelor de incasat. Si eu ma gandeam sa-i propun sa infiintam impreuna o scoala postliceala ceva pentru vanzatoare in general si pentru vanzatoare in benzinarii in special. Sa le mai scolim putin si pe acrele, plictisitele, tafnoasele, oparitele, incultele noastre. Se stiu ele care. Dar, inevitabil, te intrebi imediat cine ar fi interesat de asa ceva la noi? Asa ca multumesti frumos fetei, platesti, zambesti, saluti si pleci, cu un singur regret, acela ca nu ai filmat-o, sa o pui pe youtube cu titlul "asa da".
Mai departe...autostrazi, munti, vai, zapada, pajisti cu vaci, casute cochete cu flori la ferestri, si iar, si iar. Fara gropi, cai ori carute pe drum, fara gunoaie in jur cand te opresti sa bei un ness sau sa bagi ceva pe sub nas. Italia. Fara autostrazi, ca-s scumpe. Dar nici nu le duci lipsa, la ce alte drumuri au. Oricum iesim repede in Elvetia. Aici iti e si mila sa mergi sau sa rulezi pe drum. Ai naibii, cred ca si cusca pentru caine o amplaseaza intr-un loc bine studiat si cantarit. Ce peisaje! Ce drumuri! Ce case! Ce curatenie! Ce enervanti pot fi cu obsesia lor de a respecta viteza legala si toate celelalte reguli rutiere. Uff, ce oameni! Cinste lor, tot respectul si toata admiratia!
Iaca Franta. Cu autostrazi destul de scumpe. Asa ca o luam pe DN-uri. Route Nationale, la ei. Autostrada la noi. Una din alea "lux". Sincer, doar regimul de viteza e diferit fata de autostrazi. In rest, cam tot confortul si toate amenajarile unei autostrazi. E drept ca mai treci prin mici localitati, cu limitarea de rigoare. Dar oricum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu