Paris. Duminica. Trecem pe langa Disneyland. Apoi, ditamai centrul comercial. Enorm. Impresionant. Sun la numarul de contact. Normal ca pentru un job, nu era nevoie sa mai intrebati. Si normal ca raspunsul e ca poate se rezolva in una, doua, patru saptamani. Ca e vacanta. Si cand e vacanta, tipul la care as avea o sansa sa gasesc ceva de lucru, are si el vacanta. Are si un castel ceva, prin Normandie, care trebuie intretinut, amenajat, etc. Dar dupa vacanta.
Nasol moment. Job, din parti. Mai naspa e ca un loc de pus capul cam tot asa, din parti. Si uite-asa a inceput aventura noastra pariziana de o luna si jumatate, impartita intre masina ca loc de locuit si strazile Parisului. Prima noastra adresa: Bois de Boulogne. Toata. Cat e de mare, vorba lui Banciu, cat doua orase de la noi. Parc imens, in vestul Parisului. Paduri cat cuprinde, lacuri, hipodrom, drumuri, alei, carari, terenuri de sport, castel, camping, etc. Prostitutie la fel. De fapt poti spune ca e una din atractiile turistice de aici, un element definitoriu, un sine qua non al locului. Dar pana si prostituatele (si prostituatii) de aici stiu ce inseamna civilizatia si raporturile civilizate cu ceilalti. In a doua sau a treia seara de "locuit" acolo, ne-am gasit si noi un loc putintel mai retras, mai la intuneric unde sa parcam pentru a ramane peste noapte. In fata noastra, pe sens opus, o dubita oprita din care coboara o "mademoiselle" calibru mare, XL. Traverseaza ea strada, spre padure. Noi deja ne pregateam sa lasam spatarele la scaune pe spate, sa "ne facem paturile", ca sa zic asa. Cand colo, vedem ca se apropie domnisorica de noi, vine la geamul meu, al soferului, cu intentia vadita de a ne intretine. Las usor geamul si ne conversam. Intr-o francezo-engleza asezonata cu gestica universala imi da tanti de inteles, cu o voce care m-a facut sa pricep instantaneu ca nu i se potriveste de fapt nici un apelativ feminin, ca acela este locul ei/lui de munca si ca ne roaga frumos si respectuos sa binevoim sa-i eliberam office-ul, daca nu ne deranjeaza prea tare. Totul pe un ton atat de elegant, respectuos, civilizat, amical chiar incat nu puteai sa o/il refuzi, asa ca ne-am gasit urgent un alt loc de garat casa noastra mobila. Tot respectul pentru comportamentul respectivei/ului, nu indraznesc sa-mi imaginez rezolvarea unei situatii identice in Romania.
Intr-o luna si jumatate, cat am "locuit" in masina in Paris, mai intai, cum va spuneam, in Bois de Boulogne, mai apoi in Bois de Vincennes (cam jumatate din timp in fiecare), nu am fost deranjati macar o data de absolut nimeni, nu s-a legat nimeni de noi, nu s-a uitat nimeni urat la noi. Cu doua exceptii, daca le pot numi asa. Una care deja v-am povestit-o.
Alta data, acum in Bois de Vincennes, unde deja petrecusem cateva nopti intr-o parcare vis-a-vis de Parc Floral, pentru cunoscatori. Si in care parcare am fost noapte de noapte incadrati la doua trei masini distanta de doua dubite, una cu lumina rosie in cabina, cealalta cu lumina albastra, in care se perindau cateva ore bune, in fiecare noapte, o multime de clienti. Dumnezeule, ce trafic si ce vanzoleala era in "orele de program" ale dubitelor. In toiul noptii ma trezesc cu ciocanituri timide in geam. Deschid ochii ca sa-i inchid instantaneu, orbit de lumina unei lanterne. Simt raza acesteia schimbandu-si axul de proiectie, redeschid obloanele, si vad o legitimatie de politai. Cobor geamul si ii permit astfel politaiului sa: se scuze ca ne deranjeaza; se prezinte; sa ne sfatuiasca sa ne mutam in parcarea luminata de langa Chateau de Vincennes, unde riscul de a fi deranjati de cine stie ce ciudati este mai mic; sa ne ureze noapte buna si sa ne paraseasca cerandu-si din nou scuze de deranj. Mai e nevoie sa fac vreo paralela cu Romania? Nu, cred ca o sa-mi scutesc buricele degetelor de le tocit inutil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu