Sa purcedem...
De fapt, eu trebuie sa fac asta, nu? Doar nu o sa creez un blog, o sa-l botez, imbrac in hainute frumoase si apoi sa cer altora sa-l hraneasca. Eventual sa puna si ceva adsense pe el si sa-mi trimita banii in cont. Recunosc ca poate nu ar fi o idee tocmai rea (glumesc, desigur). Probabil unii compatri(h)oti ar pune asta la rubrica "idei de afaceri" pe cine ce stie ce site "senzational".
Dragii mosului, hai sa va impartasesc istoria nescrisa inca a nasterii ideii acestui blog, care poate nu era neaparat necesar, dar care sper sa fie candva, cumva, util.
Se face ca, undeva pe la mijlocul anului de gratie 2010, (ne)fericiti posesori ai unei firme falimentare si indatorati in asemenea hal ca si daca eram girafe nu ni se mai vedeau capetele de atatea datorii, una bucata eu si una bucata nevasta-mea stateam noi stramb (de durere de suflet) si judecam drept (drept din adancul creierelor noastre) cam ce ar fi de facut in situatiunea data. Si multe nu erau. Job-uri in Romanica, mai greu. Resurse financiare, ioc. "Prieteni" ... va dati seama ce imbulzeala era la usa noastra.
O singura luminita mica mica se intrezarea undeva in tunelul intunecat si rece in care ne dirijase lumea asta crizata financiar: luminita pribegiei in strainatate, venita poate de la romanasii nostri plecati deja acolo si care poate aveau o fata mai luminoasa, ori ochii mai stralucitori, de ne dadeau si noua acea luminita in intuneric.
Si iata-ne, cu bagajele pline de curaj, speranta, determinare, spirit de aventura si, fara indoiala, ceva nebunie, si inarmati cu un numar de telefon de contactat in Franta, ne asezam bine fundurile in scaunele masinii productie autohtona si punem cap-compas Paris, Franta.
Amintesc aici, acum, doar reperele mari temporale ce au marcat acest an si jumatate de la momentul descris anterior: o luna si jumatate dormit in masina in Paris, muncit vreo zece zile, astaptand un raspuns favorzabil pentru un job undeva in Normandie. Apoi, ceva mai bine de un an, locuind si muncind in linistita Normandie, unde ploua o singura data pe an: de la 1 ianuarie pana pe 31 decembrie. Si vantul bate tot asa. Iar acum, de vreo doua luni, traind si muncind undeva la poalele Mont Blanc-ului, la 1100 m altitudine, la fel de impresionat, in fiecare dimineata cand imi beau cafeaua, de spectaculozitatea masivului ce mi se desfasoara in fata ochilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu