Drept la replica, dar nu numai

Pentru ca am primit un comentariu (pe care il gasiti aici) la postul meu intitulat "Halal" care imi ridica ceva probleme la fileu si imi provoaca mancarimi la buricele degetelor, am sa public un nou post, in loc de a raspunde acelui comentariu cu un alt comentariu. Evit astfel sa apara un comentariu prea lung, dar inlesnesc in acelasi timp si accesul altor cititori la randurile care urmeaza, poate ar putea prezenta interes mai larg, chiar daca sunt adresate cu precadere autorului acelui comentariu. Asadar ...

Hai sa traiesti, ca trebuiesti. Ma bucura comentariul tau, chiar daca nu prea sunt de accord cu ce ai scris, cu felul in care privesti lucrurile. Nevrand sa intru intr-o polemica pe tema asta (si nici pe alta) incerc totusi sa aduc lamuriri punctuale asupra modului in care vad eu lucrurile.
Din strainatate e putin mai dificil sa urmaresc audiovizualul romanesc, dar incerc pe cat posibil sa raman in contact cu actualitatea romaneasca. Urmaresc pe cat posibil si postul national, mai ales prin intermediul TVRInfo si TVR International care se transmit si on-line. In ceea ce priveste postul meu, el se referea la tot audiovizualul romanesc, nu doar la televiziunea nationala.
Putin m-a deranjat aluzia ca nu as intelege ce se petrece in restul trusturilor media. A avea o alta opinie nu inseamna in mod obligatoriu ca nu inteleg. Poate viciul intelegerii corecte se afla in alta parte. Asa consider eu. Mai ales prin prisma faptului ca nu am fost si nu sunt un adept al teoriilor cconspiratiilor in general, si nici in particularul mass-mediei romanesti. Imi place inca sa mai cred ca exista si independenta politica, financiara, de interese de orice fel in media romaneasca, ca nu este toata presa, scrisa sau de alta natura, aservita intereselor unor persoane sau grupuri. Daca lucrurile ar sta asa cum spui tu, nu vad de ce nu si-ar arunca romanii teve-urile si radiourile pe geam, nu vad de ce ar mai cumpara vreun ziar sau revista, nu vad de ce ar mai pastra abonamentele la internet. Nu putem totusi trai cu ideea ca totul in jurul nostru e doar minciuna, manipulare, putregai, spalare de creier, ca traim intr-un Matrix atotcuprinzator. Pur si simplu nu pot sa cred ca toti producatorii, realizatorii, moderatorii, reporterii, patronii de media si in general formatorii de opinie din media romaneasca sunt sclavii unor interese proprii sau straine. Nu neg existenta fenomenului de care vorbesti, dar, dupa umila mea parere, el este restrans doar asupra unora dintre jucatorii din mass-media romaneasca si doar asupra unora dintre subiectele actualitatii romanesti.
Referitor la alte zone ale tarii, am vazut la stiri si reportaje, de exemplu, din Maramures, unde investitorii in turismul local sau proprietarii de partii isi anuntau interventiile pentru deschiderea sezonului de iarna, inclusiv prin folosirea tunurilor de zapada. Si asta e doar un exemplu.
In ceea ce priveste traseul Transalpina, nu stiu cat cunosti zona din contact direct. Eu am fost de doua ori la Ranca, unul din capetele, sa zicem asa, ale traseului. Si am colindat si strabatut ceva din zona, inclusiv traseul Transalpinei. Dupa parerea mea, si nu numai a mea, Ranca are sanse mari sa devina, daca nu prima destinatie montana, atunci sigur una de top. Acolo s-a investit masiv, imi povestea un cabanier local despre persoane fizice sau juridice care au mai multe pensiuni, cabane, restaurante, hoteluri in zona. Si, ultima data cand am fost acolo, se lucra in draci la asfaltarea traseului Transalpinei, deci investea si statul serios. Acum, din cate stiu, traseul e asfaltat in intregime, sau cel putin pana la Obarsie. Stiu ca se organizeaza motocrosuri, zboruri cu parapanta, exista partii de schi, chiar cu nocturna, se investeste in alte partii, transport pe cablu pe Papusa. Stiu ca investitiile in zona sunt masive, sunt nume mari care investesc acolo, constienti ca, poate, Ranca are un urias potential turistic. Si banii se gaseste mereu un motiv de a fi cheltuiti. Motocros, parapanta, lectii de schi, ghizi montani, restaurante, cazare, un pastrav la Obarsia Lotrului (doamne, ce bun era, cu mamaliguta aburinda langa el si mujdeiul cremos peste).
Si ajung acum la o idee de-a ta care chiar m-a socat. Iisuse, chiar crezi ca Delta Dunarii e indeajuns promovata? Da-mi voie sa-ti spun ca habar n-ai despre ce vorbesti. Parerea mea. Stii cand e un obiectiv turistic indeajuns promovat? Cu adevarat promovat? Cand ajungi sa fii nevoit sa faci investitii masive pentru a putea primi si servi numarul prea mare de turisti care doresc sa viziteze acel obiectiv. Intr-un cuvant, cand nu mai faci fata. Ca de exemplu francezii, la Mont Saint Michel, nevoiti sa largeasca parcari, cai de acces si sa faca alte investitii masive pentru a putea primi si deservi cum se cuvine afluxul enorm de turisti. Si e doar unul din multiplele exemple ce pot fi date. Am stat de vorba cu destul de multi francezi pana acum, la un vin, ceai, sau pur si simplu. Normal ca se discuta si de tara noastra de origine, in speta Romania. Vrei sa stii adevarul? Vezi ca o sa doara. Sau ar trebui. Majoritatea habar nu au de mai nimic despre Romania. Aproape toti m-au intrebat cu cine are granite, ce e de vazut pe acolo. Multi nu stiu macar cam pe unde se afla. Multi habar n-au de schimbarile politice de la noi, de istoria noastra. De geografie, turism, nici atat. Daca le vorbesti, sa revin la speta noastra exacta, de Delta Dunarii, se uita la tine ca vitelul la poarta noua. Si tu imi spui ca nu mai are nevoie de publicitate? Iisuse. Scuza-ma, dar poate si de asta merge asa cum merge turismul romanesc. Ca prea ne c... pe noi cat de tari suntem noi cu tara noastra, cat de cunoscuti suntem, cat de mareti, de destepti, de grozavi si mandri in toate cele. Adevarul e ca pentru restul lumii suntem ca si inexistenti. Ok, pentru o mare parte din restul lumii. Habar n-au ca existam. Habar n-au de Carpati. Habar n-au de nimic romanesc. Crezi ca daca tu stii de delta, ca multi alti romani, recunosc, strainii stiu? Chiar m-ar interesa sa aflu si cati dintre romanii care stiu de delta au pus piciorul pe acolo. Sau doar stiu de ea, dar prefera tot Mamaia sau Sinaia. Tare ma tem ca daca facem raportul o sa avem o alta dezamagire. Concluzia mea? Suntem extrem de departe de a fi promovat cum se cuvine, indeajuns, satisfacator, oricare, subliniez oricare, din destinatiile turistice romanesti. Aici, in Franta, se fac rezervari la un amarat de popas, unde ma aflu, din luna octombrie-noiembrie anul curent pentru sarbatorile de iarna de anul viitor. La un amarat de popas. Ce sa vorbim de marile lanturi hoteliere si resorturi care investesc pe masura in promovare si publicitate. Chiar crezi ca operatorii de turism din Delta Dunarii sunt multumiti de fluxul de turisti, mai ales din strainatate, care le calca pragul? Eu zic sa te mai interesezi. Daca ar fi asa, ar mai propune ministerul turismului sa-l transforme in obiectiv strategic pentru developmentul turismului romanesc?
Il mai aud zilele trecute si pe (cateodata socant de tembelul) Florin Calinescu, discutand cu Cristoiu, ca indrazneste sa compare turismul si mai ales potentialul turistic al Turciei cu cel romanesc, reducand Turcia la "niste deserturi" din care nu ai ce sa alegi. Ma seaca la ficati aceasta autosuficienta a romanilor, se cred ei buricul pamantului, cand nu sunt nici macar gaura poponelului. Unde in Romania, la ce obiectiv turistic, vezi misunand atatia si atatia turisti, macar ca la unele din obiectivele nu de prim rang turistic ale Turciei ca Kusadasi, Pamukkale, Izmir, bai termale, cimitire stravechi si alte obiective din zona, ca sa pomenesc doar nume vizitate de subsemnatul? Ce sa mai vorbim de marile zone turistice ale Turciei, de investitiile astronomice facute de acestia si nu numai in turism, chiar crede cineva ca putem compara cele doua tari din punctul asta de vedere, si mai ales in favoarea Romaniei? Ia sa cautam pe net informatii comparative despre numarul de turisti pe an si incasarile din turism anuale ale celor doua tari. Si apoi mai discutam, poate de data asta cu capul pe umeri, si cu ceva neuroni in el.
De altfel in incheiere, ma bucur si ma inclin respectuos ca ai gasit postul meu consistent macar ca marime. Intentia mea a fost sa fie si in continut, si eu chiar credeam ca reusisem, macar asa, cat de cat. Si raman la aceasta parere. Daca tu consideri consistenta o opinie in care ne ascundem in spatele teoriilor conspiratiilor, a autosugficientei, a "lasa ca merge si asa", a negarii adevarului, sa-ti fie de bine. Si de colo pana dincolo, stii tu vorba. Dar da-mi voie sa fiu de cu totul alta parere, principii si mentalitate.
Nu stiu de asemenea ce ai vrut sa exprimi prin repetarea acestui "halal" folosit de mine, in sens peiorativ, in postul meu original. Ai vrut sa aplici acelasi sens peiorativ continutului, ideilor exprimate de mine initial? Atunci, ia de la mine, cu acelasi continut peiorativ, un Aferim!

Imi repet si sustin si aici ideea si parerea ca Romania are un imens potential turistic, mai ales raportand la regiunea geografica in care se afla. Dar tot asa sustin ca acest potential nu este exploatat nici pe departe la adevarata valoare. Noua, romanilor, ni se pare ,daca vedem aglomeratie pe Valea Prahovei si o parte a litoralului si multimea de gratare din week-end-uri, ca turismul nostru duduie. Dar daca verificam cifrele ce ne arata numarul de turisti straini din totalul turistilor, ni se dezumfla entuziasmul. Daca verificam incasarile din turism ce le fac statele vecine, cu un potential turistic poate mult mai slab decat al nostru, s-ar putea sa simtim acelasi efect. In Franta, de exemplu, dar in toata Franta, gasesti pretutindeni, distribuite gratuit, diverse pliante, reviste si tot felul de fituici turistice, asa incat, vrei nu vrei, ajungi sa ai un bun bagaj informational despre destinatiile si manifestarile turistice. As fi curios de raporturile dintre site-urile de profil din cele doua tari, dintre minutele alocate turismului in audiovizualul din cele doua tari, de mentalitatea si implicarea omului de rand in privinta turismului, in cele doua tari. Unii o sa sara de fund in sus, reclamand ca nu poti compara Romania cu Franta, un colos in industria turismului. Poate ca nu, nu acum, dar nu trebuie de asemenea uitat ca si renumele turistic al Frantei s-a cladit cu munca, investitii, respect, implicare, daruinta, insistenta, si mai ales intelegerea faptului ca potentialul turistic al unei tari trebuie exploatat inteligent, ca o mare bogatie, cu multa responsabilitate si simt civic, si, de ce nu, cu o mare doza de patriotism real, nu doar declarat in gura mare pe orice strada a tarii, strada pe care ne si scuipam cu aceeasi ardoare cojile de seminte si mizeria noastra umana.

Halal! (repetati de cate ori simtiti nevoia)

Undeva, în România. Asezat pe canapea, fotoliu, scaunel, olita, covoras sau mai stiu eu ce, in fata tembelizorului. Foarte probabil, te uiti la stiri. Si mai probabil, candva, pe la sfarsitul stirilor, ceva informatii cu iz turistic. Cel mai probabil, la rubrica meteo. Ceva date despre conditiile meteo actuale si imediat viitoare, trafic rutier spre, dinspre si in zonele respective. Zone care sunt doar doua. Valea Prahovei si/sau litoral, depinde de sezon. Atat are Romania, doua zone turistice, in vasta cultura a realizatorilor de stiri si a reporterilor. Nasol moment.
Pai atunci de ce nu cedam restul tarii ungurilor, bulgarilor, ucrainienilor, moldovenilor, poate ei cunosc deja sau vor descoperi si promova cum se cuvine si alte zone cu potential turistic ale Romaniei. Sau poate sa retrimitem oamenii din mass-media inapoi la scoala, sa mai ia ceva ore de geografie, s-ar putea sa aiba mari surprize in ceea ce priveste Romania turistica.
Eu inteleg ca in mass-media, mai ales in cea audiovizuala, rating-ul (fir-ar el al dracu') face legea, dar exista in Romania doar bucurestenii care merg pe Valea Prahovei si pe litoral? Chiar numai in aceste doua zone se pot trimite reporteri sa faca stiri? Sau nu pot reporterii si corespondentii din celelalte zone turistice sa gaseasca subiecte interesante din zonele pe care le deservesc?
Orice roman intrebat de tara sa o lauda cat e de frumoasa, ca are si munti, si dealuri, si campii, si iesire la mare, si fluviu cu delta, ca e unica. Oare? Ia mai priviti ceva atlase turistice si geografice, harti, ghiduri turistice, planigloburi. O sa aveti revelatia ca Romania nu e cea mai frumoasa, ca nu e unica. Si o sa aveti totodata revelatia ca se numara totusi printre tarile europene si chiar ale lumii cu un mare potential turistic tocmai datorita diversitatii reliefului, climateric, a traditiilor, artei, faunei si florei, etc.
Cum poti sa (era sa zic promovezi, dar e mult spus) amintesti doar de zona Bucegi-Piatra Craiului, cand ai atatea si atatea alte masive (Fagaras, Retezat, Apusenii, Rarau-Giumalau, Rodnei, Calimani, Ceahlau, ca sa amintesc doar poate pe cele mai cunoscute, dar unele cel putin la fel de spectaculoase ca Bucegii) si atatea alte zone montane si subalpine care merita sa fie popularizate si promovate? Cum poti sa amintesti doar de o parte a litoralului, mai ales cea de fite, lasand prada uitarii zonele mai "rustice", mai lipsite de cluburi, discoteci si alte stabilimente de gen atat de indragite de "turistul" roman. Cum sa lasi deoparte delta Dunarii pe care toti o proslavim dar despre care putini au habar cu ce se mananca cu adevarat. Cati dintre noi cunoastem lacurile Romaniei, cu diversitatea modului lor de formare, cu diversitatea faunei si florei din zonele in care oglindesc cerul?
Cat de intens sunt popularizate vaile, defileurile si orice alte obiective  turistice de pe cursul raurilor Romaniei, si nu numai. Cursul Dunarii, cu feerica zona a Cazanelor, a chipului cioplit in stanca al lui Decebal, a Orsovei si mai departe spre mare?  Oltul, Muresul Jiul, Crisurile, Tarnava, Bistrita si cate si mai cate.
Il vad la tv, intr-unul din clipurile propagandistice pentru Rosia Montana, pe amaratul acela cum se plange ca nu merge turismul in zona, ca isi tine degeaba pensiunea mereu gata sa primeasca turisti. Si cati or mai fi ca el, in toata tara. Pai da, cine i-a pus sa-si faca pensiuni altundeva decat pe Valea Prahovei sau litoralul "civilizat", ce credeau ei, ca zonele lor prezinta vreun interes pentru cei ce pot face publicitate turismului romanesc?
Despre zona lacului Vidra vorbeste cineva? Unde exista un urias potential turistic, unde, de cate ori am ajuns cu alti prieteni, ne-au dat lacrimile si ne simteam ca intr-o catedrala a naturii, fermecati de frumusetea locurilor. Despre Ranca si Transalpina, alta zona cu urias potential, se vorbeste cam doar cand e vreun incendiu pe la vreo pensiune, dispare vreun copil sau cu alte ocazii nefericite. Ca si despre atatea si atatea alte zone din toate regiunile tarii, slab promovate turistic.
Ma uit la posturile tv franceze si ma minunez. O multime de emisiuni cu si despre turism, cu si despre frumusetile Frantei. Pana si pe un post de televiziune local ca TV Mont Blanc poti vedea zilnic emisiuni despre cate un sat sau o asezare din zona. E invitat primarul sau vreo alta personalitate locala, ce prezinta atractiile, frumusetea, natura, cultura, gastronomia sau mai stiu eu ce specific locului. Treizeci de minute, atat le trebuie. Ca sa nu mai vorbim de emisiunile la televiziunile cu antena nationala, in care iti sunt prezentate obiectivele de interes turistic, gastronomia, traditiile, personalitatile, arhitectura, arta, pana si targurile lor de vechituri, asa numitele vide greniers sau marches aux puces. Oare la noi chiar nu pot gasi televiziunile spatiu de emisie pentru asa ceva? Nu, cum sa renunte la toate curvistinele, la imaginile de sub fuste sau printre cupele sutienelor (acolo unde mai exista sau se mai poarta), la manelistii nostri ambasadori culturali, la injuraturile politice de zi cu zi, la cine cu cine, unde, cand si cum? Cum sa renunte la stirile groazei de dupa-amiaza, pline de neasemuite atractii culturale si turistice ca violurile, crimele, talhariile, furturile si atat de pasionantele accidente rutiere? Or sa spuna: asta se cere, asta dam, asta e cultura romanilor. Bai, desteptilor, da' culturalizarea romanilor, pe langa scoala si familie, cine mama voastra o face? Ca va place sa va autointitulati formatori de opinie, de cultura si de civilizatie. Dati-le voi intai caviar si apoi o sa va ceara numai caviar, doar nu s-or intoarce ca prostii la rahatul de muste pe care il serviti acum. Sau va temeti ca nu o sa va tina curelele sa le dati atatea fineturi, cand le-or prinde gustul?
Noroc cu internetul, unde de bine de rau mai gasesti ceva informatii despre Romania turistica. La tembelizor, cand e invitata ministrul turismului, tot doar de politica e pusa sa vorbeasca. Noroc de asemenea cu strainii, ca e print, ca e ambasador al cine stie carui stat, ca sunt simpli turisti, noroc deci cu acestia ca mai fac lobby turismului romanesc si Romaniei in general. Ca noi ne batem joc. Si folosim potentialul turistic al tarii ca pe un mare cos de gunoi, unde aruncam sau ne debarasam de toata mizeria inculturii, necivilizatiei si lipsei noastre de educatie. Halal!

Mandrie si prejudecata, cu motive traditionale romanesti

1 Decembrie. Ziua nationala a Romaniei, a romanilor de pretutindeni. Zi incarcata de istorie pentru romani si tara lor. Zi incarcata de emotii puternice, trairi adanci patriotice si de simtire adanca nationala. Sau asa ar trebui. Sau asa ne place sa credem.
Prilej de mandrie. Nationala. Ca suntem romani. Pe orice frecventa iti reglezi urechile, auzi nelipsita intrebare: esti mandru ca esti roman? Raspunsul, aproape invariabil: daaaaa! Urmeaza, normal, ca dupa orice raspuns nascator de alta intrebare, o alta inevitabila interogare: de ce? Si acum, de regula, raspunsul este o insiruire de nume: Cioran, Vlaicu, Vuia, Brancusi, Coanda, Hagi, Popescu, Mutu, Comaneci, Inna, Monica Columbeanu, nu neaparat intotdeauna in aceasta succesiune sau componenta, depinde de la un interlocutor la altul.
Da, merita sa fii recunoscator fata de cei care au meritul de a fi facut ceva pentru gloria, bunul renume si imaginea corecta a poporului si tarii tale. Repet, fata de cei care au merite in acest sens, caz in care unii din lista de mai sus sau din enumerarile auzite si citite prin mass-media ar cam trebui sa dispara. Si atunci vine altul si te intreaba (sau asa ar trebui): drag roman 'nalt ca bradul (banuiesc ca stiti continuarea cu pieptul), ce merit ai tu in afara ca ai ceva inaintasi de seama? Cu ce ai participat tu la eforturile lor de a construi un anumit renume si o anumita imagine a poporului si tarii din care faci parte? Ce faci tu insuti pentru acest renume si aceasta imagine pe care declarativ ne-o dorim cu totii, dar pentru care nu prea miscam un deget?
Sa fii mandru ca ai inaintasi de seama? Nu, poti doar sa le fii vesnic recunoscator si sa le cinstesti memoria, sa le ceri iertare ca le folosesti numele doar in momente ca acesta, cand te falesti cu realizarile lor, multe nascute pe meleagurile altor tari si in sanul altor popoare, acolo unde au gasit respect, sprijin si multumire. Sa fii mandru atunci cand lasi tu ceva de seama dupa tine, cand ai realizat ceva cu sudoarea si cu palmele tale pentru tara si poporul tau, cand lasi in urma ta urmasi in stare sa faca ceva pentru tara si poporul in care au crescut, atunci si numai atunci.
Trebuie sa fii mandru de clipele si faptele eroice, inaltatoare din propria istorie, dar si sa pleci privirea cand se aduce amintire clipelor si faptelor nu foarte demne si de apreciat din propria istorie. Sa fii mandru de tinerii de valoare care iti fac cinste in lume, dar sa-ti fie rusine si de cei care arunca cu noroi pe obrazul Romaniei si al romanilor. Sa fii mandru de cei care au succes in mai marile sau mai micile companii si corporatii straine, dar sa-ti fie si rusine ca nu ai stiut si putut sa-i tii in tara ta si a lor, sa-i apreciezi si sa le apreciezi munca, potentialul si calitatile asa cum s-ar fi cuvenit (asa cum ai facut si cu multi dintre ilustrii inaintasi, unii amintiti si in lista de mai sus). Sa fii mandru de frumusetea si bogatia tarii tale, dar sa-ti fie si rusine de modul in care iti bati joc de toate acestea, cum le risipesti si le distrugi.
Sa fii mandru de toate valorile neamului si tarii tale, pe care sa le pretuiesti si aperi in fiecare zi, nu doar sa le afisezi la ceas aniversar cu ipocrizie. Si sa te rusinezi si sa-ti asumi tot ceea ce-ti pateaza neamul si tara, tot ceea ce nu-ti face cinste.
1 Decembrie. Zi in care ii apuca pe romanasi asa un drag si o mandrie de tara si poporul lor, de crapa izmenele pe ei. Asa un patriotism ca e plin Kiseleff-ul de ei. Daca n-ar fi parada militara, n-ai vedea cusma de roman pe-acolo. Poate doar ceva politicieni, negri ca la inmormantare, doar fularele, esarfele sau cocardele tricolore dandu-le un aer cat de cat mai sarbatoresc. Toti, politicieni, cetateni, militari, forte de ordine, toti sunt pamantii la fata, incruntati, tepeni de zici ca tin toti doliu. Poate o fi dat boala-n ei si au constientizat ca au dus tara si poporul asta la groapa. Sau ca nu mai au mult, si-i canta prohodul. Aloo, prea marilor si maretilor, e zi de bucurie, de aniversare, nu de comemorare, de parastas. Vreti sa aratati acum, in 5 minute, cat stati in fata monumentelor, cat de incarcate va sunt inimile si gandurile de patriotism, daruire fata de tara si de popor? Dupa ce tot restul anului batjocoriti atat memoria inaintasilor, a marilor eroi si oameni de stat ai neamului, cultura, limba, pamantul, aerul si apele acestui neam si acestei tari? Voi, care daca sunteti pusi sa cantati sau sa recitati versurile imnului rezulta doar o bolboroseala si o gangaveala fara de noima? Si debiteaza aceleasi mesaje rasuflate si rasfumate, ce vor sa para lipsite de incarcatura politica sau populista, dar tot nu se pot ei abtine sa nu se impunga sau pupe in dos unii pe altii, dupa caz, tabieturi si placere.
Apoi, liiiber la ciolan. Cu fasole. Si o tuica fiarta. Sau varietati pe aceeasi tema. Depinde de culoarea politica a animalului, vrejului si fructiferului, de plasarea in opozitie sau la putere. Si infuleca romanii, asa cum infuleca zi de zi tot rahatul care li se serveste tot asa, gratuit, dar si "cu titlu gratuit", daca pricipiti si zac aisea. Pana si pe romanii din strainatate daca ii intrebi de ce le este mai tare dor, ce le lipseste mai mult din tara, raspunsul cel mai probabil ca intaietate si frecventa este: mancarea. Si o tarie, normal. Alta valoare nationala nu avem, decat mancarea si bautura. Orice sarbatoare este importanta pentru noi datorita prilejului de a ne umple burdihanele. Cand ii auzi cum se vaieta cat le lipseste sarmaua, micii, slanina, palinca si toate celelalte. De o carte nu pomeneste nici dracu. De muzica, de teatrul romanesc. Nu, doar mancarea. Gasiti, fratilor, toate ingredientele sa va gatiti preparate romanesti, oriunde ati fi. Ca doar francezii, spaniolii, italienii sau altii nu or avea preparate pe baza de pietre, lemn sau cine stie mai ce. Si exista si varianta adaptarii la stilul culinar al tarii de adoptie. Ca nu e otravitor. Si astia mananca si mult peste, intelegeti voi ...
Si s-a dus ... A mai trecut un 1 Decembrie. Se dau steagurile jos (care si cate au fost inaltate), se strange mizeria de rigoare lasata in urma de prea mandrii fata de frumusetea patriei, se mai lanseaza niste aberatii nationaliste si patriotice la vreun colt de strada, insotite de damful de pruna sau alte ingrediente din licorile neaose, apoi tot poporul muncitorul se aseaza in fata tembelizorului, numa' bine pregatit pentru un nou an de "mandra" viata romaneasca, ce peste un an, la 1 Decembrie viitor, va fi, de asemenea, "mandra" istorie romaneasca.
 Ce-i doresc Romaniei? Nimic, ca are de toate. Poate doar un alt popor. Dar nu, nici chiar asta. Ca, in esenta, in adevarata esenta, se potrivesc de minune. La fel de bogati, de diversificati. La fel de neslefuiti. Fiecare are nevoie de la fel de multa cultivare, ingrijire, slefuire pentru a ajunge la adevarata stralucire de care pot da dovada si pe care o merita. Sa speram ca va veni clipa acelei desteptari. Cu adevarat desteptari. Cand romanii isi vor croi cu adevarat soarta, nu sa accepte, mereu si mereu, soarta impusa de altii. Sa fie creatori de istorie, nu simpli participanti de rand sau spectatori. Sa devenim pentru ceilalti nu doar utili, ci necesari si de neinlocuit, respectati si, chiar mai mult, temuti. In sensul bun, al concurentei, al fortei nationale, al economiei, al capacitatii creatoare si inteligentei.
Asadar "La Multi Ani!" si ... romani de pretutindeni, uniti-va in bine, pentru voi si pentru Romanica voastra draga.

Orasul iubirii si al luminii

Paris. Orasul luminii, capitala iubirii si a indragostitilor. Oras fermecator pentru unii, unic pentru altii, monumental, spectaculos, arhitectural, vechi si nou, aglomerat, alert si calm, curat si murdar, dupa gustul, pretentiiile si asteptarile fiecaruia. Am auzit de curand chiar si ideea ca nu ai pierdut nimic daca nu l-ai vazut, vizitat. Stiti voi vorba cu facutul si cu gustul omului. In orice caz, oricum ai privi lucrurile, dupa umila mea parere, Parisul reprezinta cel putin un oras pe care orice stat sau orice cetatean al oricarui stat si l-ar putea dori ca si capitala.
Am strabatut Parisul in lung si-n lat, la picior, de-am facut bataturi. La propriu. De asemenea, si cu metroul sau cu masina. Am avut sansa minunata de a vizita monumente si locuri atat de celebre, de faimoase in lumea intreaga, pe care "nu ai voie" sa le ratezi fiind in Paris, dar si locuri poate nu din categoria "grea" a atractiilor Parisului, ca de exemplu unele din cimitirele Parisului, cartiere fara celebritate turistica, catedrale si biserici mai putin cunoscute, piete, parcuri de cartier si altele.
Certa este calitatea de oras cosmopolit a Parisului. Intalnesti atat de multe nationalitati, origini, rase, culori ale pielii, limbi vorbite, obiceiuri incat este absolut fantastica usurinta cu care te pierzi dar si integrezi, adaptezi in multime, usurinta cu care poti stabili contacte de moment sau mai de durata cu oricine, oriunde, oricand, usurinta cu care esti acceptat si oarecum integrat in universul parizian, chiar daca este evident faptul ca esti un "venetic". Chiar daca unii spun sau vor spune ca este doar de suprafata, gasesti multa amabilitate, serviabilitate, politete. Nu de putine ori ni s-a intamplat ca, incercand sa ne orientam prin oras, sa fim intrebati daca avem nevoie de ajutor, chiar daca incercam sa disimulam cat mai mult faptul ca suntem in o mai mica sau mai mare incurcatura. Aproape fara exceptii am fost intampinati, in magazine, muzee, case de bilete, oficii de turism sau orice alt loc unde ai de-a face cu functionari sau angajati, cu amabilitate, cu surasul pe buze, cu multumiri, cu urari de bine si de "pe curand". Poate de multe ori e doar de fatada, dar chiar si asa mi-ar placea sa vad aceasta amabilitate si politete exprimata si impamantenita si in Romania, chiar daca Romania nu se bucura de statutul de tara turistica si de renumele de tara a bunelor maniere ca Franta.
Apropo (sau a-propos, cum doriti) de bune maniere, exista cel putin un fenomen care m-a intrigat si frapat in Franta din acest punct de vedere. Daca veti circula pe drumurile Frantei, mai ales pe cele nationale si departamentale, va fi imposibil sa nu remarcati maniera extrem de "la vedere" in care soferii de sex masculin considera a-si satisface nevoia de a "uda  natura". Am circulat mai mult sau mai putin prin Austria, Germania, Elvetia, Spania, Ungaria, Belgia, Italia, Luxemburg, dar numai in Franta am vazut o asemenea "afisare". De altfel, am avut ocazia sa cunosc persoane care prefera sa iasa din casa, dotata cu cel putin o toaleta, desigur, deci sa iasa si sa "ude" tulpina vreunui pom sau arbust sau tufis sau fir de iarba din gradinita de langa casa. Or fi francezii mari iubitori de natura, drumetii si mari ecologisti, dar parca nici asa. Si pe deasupra, nu prea se jeneaza la ideea ca prin preajma ar putea fi vreo reprezentanta a sexului frumos si slab care sa-i vada. In sfarsit, sa ne vedem de Parisul nostru.
Desi ma recunosc ca un profan sau nici atat in domeniu, din punct de vedere arhitectural orasul pare monumental, elegant, plin de stil si grandoare, mai ales in ceea ce priveste cladirile cu stil arhitectonic vechi, clasic. Nu este un oras cu o arhitectura foarte cromatica, dar cladirile sunt impozante, impresionante, de multe ori grandioase, placute vederii si simtului estetic, si, mai ales, bine intretinute, conservate si reconditionate. Si curate. Atat pe dinafara, cat si pe dinauntru. Cat si spatiul din jurul lor. Desigur, exista si unele exceptii (ca sa dau apa la moara si carcotasilor), dar, in general, orasul este curat, placut ochiului, bine intretinut si neiritant pentru toate simturile. De asemenea si parcurile, gradinile, toaletele publice, care chiar exista, atat din cele moderne, ecologice, automatizate si foarte "senzoriale" cat si din cele mai vechi, gen "buncar" dar la fel de curate si ingrijite. Desigur ca mai conteaza si dupa ce persoana ai "norocul" sa intri sa intrebuintezi un astfel de spatiu. Dar credeti-ma ca stiu despre ce vorbesc, problema toaletelor publice era poate cea mai delicata, stringenta si stresanta problema cat timp am "locuit" in Paris, in masina. Si pot afirma ca am fost multumit de numarul si calitatea spatiilor cu pricina in Paris. O mare problema era cu aceste spatii, paradoxal, in cele doua mari parcuri sau zone verzi ale Parisului, Bois de Boulogne si Bois de Vincennes, unde erau extrem de putine proportional cu imensitatea acestor parcuri, si mai erau si permanent "hors service".
Circulatia auto in Paris poate parea haotica uneori, mai ales in zonele centrale, zona Champs Elysees - Charles de Gaulle (Etoile) dar si alte zone. Este un oras foarte aglomerat din punct de vedere auto, mai ales la orele de varf este un cosmar, cum este de fapt toata zona metropolitana a Parisului, in interiorul si exteriorul "bulevardelor periferice", mari artere "de centura", adevarate autostrazi, ce inconjoara Parisul propriu-zis. Dar si in acest aspect intervin legile nescrise ale politetii, bunului-simt, ingaduintei si civilizatiei, astfel incat se reuseste pana la urma a se circula cat de cat fluent, fara incidente si mai ales fara "road rage". Sa nu credeti ca francezii sau toate natiile de soferi care circula prin Paris sau prin toata Franta nu au nervi, nu ii apuca dracii in trafic, nu sunt si ei grabiti in mod real undeva, dar stiu si sunt educati sa se stapaneasca, sa respecte ceilalti participanti la trafic, stiu ce inseamna politetea si bunavointa si ca toti au aceleasi drepturi si indatoriri in trafic.
Am facut mii bune de km in Franta, atat in localitati cat si in afara acestora si am putut observa gradul de civilizatie, de omenie, educatie si bunavointa al soferilor. Sa fie oare toate acestea invers proportionale cu numarul de gropi din soselele si strazile Frantei? Pentru ca nu am intalnit asa ceva nici macar in drumurile gen "comunale" sau care traverseaza paduri ori campuri agricole. Este atat de plictisitor si de aducator de somnolenta sa conduci pe drumuri fara gropi, fara obstacole gen caini, rate, gaste, porci, vaci, cai, biciclisti, carute sau mai stiu eu ce alti "inoportuni"! Rusine sa le fie ca induc plictiseala si somnolenta soferilor. Soferi nesimtiti, care nu fac si ei o depasire neregulamentara, nu te claxoneaza la stop sau pe drum daca indraznesti sa rulezi "doar" cu viteza legala, nu coboara cu bata, levierul, sabia sau pistolul la tine cand si daca gresesti, si toate astea doar asa, ca sa ai ce "viziona" in trafic, contra plictiselii si somnolentei, si sa ai ce povesti acasa familiei, la cina.
Curatenie. Cum e posibila atata curatenie? Drumurile, cladirile, parcarile, parcurile, gradinile, masinile, pana si oamenii, peste tot si toate domneste, in general, curatenia. Pentru carcotasi, repet, recunosc ca toate aceste aspecte au si exceptiile lor. Eu vorbesc aici de starea, aspectul si situatia generala. De exemplu, am avut ocazia sa vad Champs Elysees atat de murdara, de insalubra, ca putea candida cu usurinta la titlul de cea mai murdara si neatragatoare si antituristica artera din lume. Fusese, de tin bine minte, cu ocazia deschiderii oficiale a sezonului de iarna, sau ceva de genul, si se perindase pe acolo o multime colosala, dar colosala, si extrem de pestrita de turisti, gura casca si impatimiti intr-ale cumparaturilor, care lasasera in urma un morman imprastiat de ambalaje, recipiente, chistoace si alte "suveniruri".
Am colindat si parcurile si gradinile Parisului si nu numai, atat la ore matinale cat si pe la pranz sau seara, intampinati fiind mereu de aceeasi curatenie, grija pentru spatiile de recreere, de joaca pentru copii, de spatiile cu flori, de grija pentru aspectul laculetelor sau fantanilor arteziene, pentru starea bancilor sau a oricaror obiecte puse la dispozitia trecatorilor. Pana si in cele doua mari parcuri amintite si anterior, Bois de Boulogne si Bois de Vincennes, recunoscute cu o bogata activitate de prostitutie, era o curatenie exemplara. Am avut sansa ca in plimbarile noastre prin padurile din aceste parcuri sa dam si de "birourile" diverselor "prestatoare", locuri in care, pe 1-2 mp gaseai, intr-adevar, "urmele" activitatii lor. Atat. In rest ... nu pot sa uit cum, la ore tarzii ale zilei, deja in noapte, grupuri grupuri de parizieni veneau sa ia cina, la un mic picnic, in paduricile din aceste parcuri. Si nu veneau atrasi de mizerie. Din contra. Incercati sa faceti asta noaptea in Herastrau sau alte parcuri Bucurestene.
Nu o sa incep sa insirui aici atractiile si obiectivele turistice ale Parisului, sunt site-uri si publicatii dedicate acestuia si acestora. Imi ingaduiti doar sa va indemn, pe cat puteti ca timp, bani, rezistenta fizica si psihica sa il strabateti la picior, sau macar sa parcurgeti asa distanta dintre unele obiective turistice, avand astfel sansa sa descoperiti si comori mai ascunse ale orasului, ca edificii, monumente, grupuri statuare, fantani, parcuri, parculete ce poate nu apar pe toate ghidurile turistice si astfel scapa multor turisti. Insasi spectacolul arhitectonic, al celebrelor si specificelor ferestre frantuzesti, din podea pana in tavan, care va lasa de multe ori sa admirati interioare sic, datorita obiceiului local de a nu acoperi ferestrele la interior. Colo puteti admira cine stie ce tablouri pe pereti, colo vreo coada de pian, colo ... vreo frantuzoaica cu o eleganta cescuta de cafea sau un pahar de vin in mana, privindu-va delicat cu ochii ei migdalati. Opriti-va la care doriti dintre omniprezentele cafenele, beti o cafea sau serviti ce va pofteste inimioara si admirati spectacolul strazii, cu prezentarea de moda si fashion de rigoare, cu amalgamul de culturi, obiceiuri, limbi, tabieturi si orice altceva atat de specific acestui oras niciodata tern, plictisitor. Nu uitati (si nu vreau sa fiu macabru) nici cimitirele Parisului, adevarate muzee in aer liber, pline de istorie, de simboluri ale epocilor si de memoria unor mari personalitati ale omenirii, printre care si multi romani, mari romani, ale caror morminte m-au impresionat prin simplitatea si bunul lor gust.
Daca aveti chef de o partida de petanque, puteti mergeti seara, mai ales in week-end, in Bois de Vincennes, langa parcarea din apropiere de Chateau de Vincennes. Acolo am avut placerea sa joc pentru prima data in viata "bile" cu niste parizieni, pe la 1 noaptea, intr-o sambata. Aveti sanse mari sa fiti invitati si cooptati intr-o partida care cu sigur o sa va distreze si o sa va impartaseasca o parte din farmecul vietii in Franta.
Oricat ar dura sejurul sau sederea voastra in Paris, aveti sanse mari ca acestea sa ramana de neuitat, o experienta valoroasa, plina de savoare, mai ales, spun eu, daca aveti prilejul si sa va "pierdeti" prin strazile Parisului, prin parcuri, cartiere mai putin celebre, si nu sa "faceti" Parisul doar dupa indicatiile unui ghid turistic, fie el editie tiparita sau editie "carne si oase".
Vacanta, sejur sau sedere placute, dupa caz!

Ce am lasat, ce am gasit, ce cautam pentru viitor - Partea IV

In fapt, singura data cand am fost intr-adevar deranjati, agresati, eram in centrul Parisului, la "Fontaine des Innocents". Cine credeti ca se apropie de noi, in fuste inflorate si tipator colorate, cu mana larg intinsa si cu o voce cu timbru inconfundabil? Desigur, o tiganca romanca, pe care am incercat sa o indepartam cu un cat de cat civilizat "lasa-ne" care nu s-a dovedit de ajuns, fiind nevoiti pana la urma sa o alungam cu cuvinte mai taioase si mai aspru rostite. Desigur ca nu rata nici o persoana din multimea care se vanzolea pe acolo, deranja pe oricine, pe cei care doar treceau pe acolo, pe cei care doreau sa fotografieze fantana, pe cei care stateau in liniste pe marginea in trepte si savurau un sandwich sau un suc. Desigur ca ulterior am avut nesansa sa vedem aceeasi scena si in alte locuri din Paris, mereu cu acelasi gen de protagonista deranjanta, agresiva, insalubra.
Intalnesti si in reteaua metroului parizian, atat in statii cat si in trenuri, grupuri de "trubaduri" sau tot felul de alti "artisti amatori" care apeleaza la mila trecatorilor, oferind insa cel putin ceva in schimb, "arta" lor. Normal, printre toate nationalitatile reprezentate de aceste grupuri se numara si cea romaneasca. Si numai pe romani i-am auzit si vazut manifestandu-se injurios fata de cei care nu percutau si nu le apreciau pecuniar reprezentatia. Sa fi auzit si sa fi vazut ce cuvinte si ce semne le adresau! Rusine!
Din fericire poate, am avut ocazia, undeva in Vincennes, unde obisnuiam sa facem cumparaturi la un supermarket, sa vedem si un exemplu de cersetorie demna, neagresiva, civilizata, pe care aproape ca nu o poti numi cersetorie, ci o forma de asistenta sociala. La iesirea din acest supermarket gaseai vesnic asezata pe treapta o persoana, cu un castronel din plastic in fata si un catelus alaturi. Atat. Nici macar nu ridica privirea, nu intindea mana, nu adresa  vreun cuvant. Nu deranja absolut in nici un fel pe nimeni, nu agresa, nu exista aproape. Dar induiosa, atragea atentia tocmai prin absenta aparenta si prin modul absolut exemplar si civilizat prin care se manifesta. Si nu putini din cei care ieseau ii lasau cate ceva. Si aici intervine iarasi un exemplu de reactie civilizata in fata acestui fenomen: binevoitorii donau in general ceva alimente, dupa darnicia fiecaruia. Pana si catelul avea parte de mici "atentii". Se strangeau usor, usor si banuti. E drept ca persoana respectiva nu indraznea nici sa multumeasca, dar cred ca si asta doar din dorinta de a nu deranja nici macar multumind. Oricum, impresionanta si edificatoare imagine pentru ceea ce inseamna civilizatie chiar si in cersetorie.
Ca sa trec la un alt registru, hai sa va povestesc o alta "agresiune" de care am avut parte prin Parisul cel multlaudat si multvisat. Eram amandoi, ca doi porumbei, la cumparaturi prin nici nu mai stiu ce supermarket, Les Quatre Temps cred, prin La Defence. Care amandoi? Pai nu ati citit si celelalte parti? Ia vedeti! Eu si nevastuica mea cea draga, sotie, nevasta, consoarta in limbajul diplomat al altora. Buuun! Si ne plimbam noi printre rafturiloe pline de produse alimentare care de care mai mult sau mai putin imbietoare, si deodata ne izbeste aproape la propriu o miasma infioratoare de sosete de infanteristi marini veterani care au facut toate razboaiele Americii din secolul trecut si poate si pe cele din secolul si mileniul actual. Si care au fost puse la pastrat intr-un butoi cu varza murata capturat de la nemti in primul razboi mondial. Noi, dupa o perioada bunicica in care admirasem noapte de noapte plafonul neinstelat al masinii noastre folosita pe post de locuinta, ne uitam siderati unul la altul, fiecare la fiecare, fiecare la orice alta persoana din jur, si apoi luand-o de la capat, ne adulmecam fiecare pe sine si reciproc. Ok, poate nu locuisem in Paris in conditii optime, dar reusisem pana in clipa respectiva sa gasim oportunitati, locuri si metode de toaletare, astfel incat sa nu devenim mostre ambulante de mirosuri umane indelung conservate. Noi stiam asta, dar totusi, jenati, speriati, siderati chiar, am parasit locul respectiv in ideea de a reusi terminarea cumparaturilor si parasirea supermarketului cat mai urgent. Aducandu-ne aminte ca avem nevoie si de ceva branzeturi, ne intreptam spre raionul cu pricina. Maaare greseala! Ajunsi acolo, suferim un alt soc olfactiv, cu partea sa buna, totusi, de a realiza sursa acelei miasme insuportabile. Or avea ei un larg sortiment de branzeturi considerate cele mai bune si mai fine din lume, dar eu, avand chiar si experienta unei branze de burduf de oaie ce a prins acel iz iute caracteristic, nu pot sa pricep prin ce ar fi branzeturile frantuzesti superioare celor romanesti. poate doar prin imputiciune. Si prin politica de marketing de care se bucura. Ca mai toate produsele alimentare frantuzesti. Care de cele mai multe ori nu au, dupa umila mea parere, nici un atuu in fata celor romanesti. De pe piata romaneasca ne lipsesc laptele batut, carnea, preparatele si semipreparatele din carne, painea, sortimentele de peste, de carne de vanat, sortimentele de alune, de gemuri si dulceturi, ca sa enumar doar cateva. Iar produsele proaspete, indiferent daca sunt fructe, legume, carne sau peste au preturi destul de piperate aici, in Franta. I-am intrebat cam pe toti francezii cu care am avut placerea sa iau masa sau doar sa conversez daca lor chiar le plac branzeturile acelea cu miros infiorator, raspunsul aproape invariabil fiind ca nici lor nu le place mirosul, dar da, le place branza, dar nu din alt motiv, ci doar ca sunt obisnuiti cu ea. In sfarsit ... fiecare cu damblaua lui. Dar pacat ca noi, romanii, nu stim sau nu vrem sa stim ca produsele noastre traditionale au nevoie de o mult mai buna promovare si politica de marketing pe plan international, daca vrem sa cucerim noi piete si sa facem cunoscute bunatatile noastre in lume. Aici incep sa cred ca de multe ori conteaza mai mult calitatea reclamei facute unui produs decat calitatea produsului in sine, adica de multe ori nu vad o calitate net superioara a produselor traditionale frantuzesti, ci doar o reclama mai bine gandita si implementata pentru acestea. Iar in ceea ce ne priveste, e pacat sa ai putinta, dar sa nu ai vointa.

Pelerinaj la sfintele moaste ale sfintei tigai

Iasi. Loc de pelerinaj atat de important in Romania. Pelerinaje marcate printre altele si de imbulzeli, imbranceli, calcari in picioare, lovituri, injuraturi si alte gesturi crestine, evlavioase si de mare credinta intru cele sfinte.
Acum locul pelerinajului este sfantul lacas al unui nou supermarket. In loc de icoane si picturi, reclame. In loc de lumanari si candele, lumina sfanta a televizoarelor de la standul multimedia si a caselor operationale pentru a incasa "donatiile" pelerinilor. In loc de altar, standul cu promotii, unde se odihnesc cuminti sfintele tigai, cu milostenie expuse numai bine pentru a fi atinse cu maini tremurande de emotie, de incarcatura spirituala. Dar nu numai atinse, azi fiind o zi speciala, ele pot fi insfacate, smulse, izbite unele de altele in frenezia etalarii admiratiei crestinilor, ba pot fi chiar aruncate si trantite in sfantul carucior de cumparaturi. Cu cat mai multe intr-un singur cos, cu atat mai bine. Credinta se masoara acum, aici, in numarul de tigai din cos. De moaste din cos. Domnul sa fie slavit!
Dar moastele astea nu sunt pentru toti. Doar pentru cei mai credinciosi, mai puternici in credinta lor. Unii dau dovada de cea mai inalta milostenie si le arunca si altora, mai slabi intru credinta si care nu mai ajung la sfintele moaste, cate o tigaie, ca semn ca Doamne-Doamne ii iubeste si pe cei mai slabi si ca asteapta de la ei ca pe viitor sa se intareasca intru credinta. Macar au primit cu to(n)tii sfinta impartasanie cand asteptau smeriti si prea(a)plecati sa intre in sfantul lacas. Domnul e mare!
Ce doamne iarta-ma or face frate cu sfintele tigai? Ca daca faci cu aceeasi protagonisti un sondaj de opinie despre nivelul de trai, toti vor raspunde ca nu mai au nici ce pune pe masa, ca nu au ce manca. Pai si atunci? Sau, increderea in politie scazand asa de mult, or vrea sa le foloseasca in caz de autoaparare cand vreunul cu iuteala de mana o da buzna peste ei in casa? Sau babele sa-si tachineze violatorii cu cate o tigaie plesnita peste chelie?
Sau vor sa aiba ce zdrangani cand s-or duce la miting cerand marirea pensiilor si a salariilor, repunerea lui Geoana in functia de la Senat, renuntarea la suspendarea lui Basescu sau clonarea lui Ceausescu?
Tare curios as fi daca la fel s-ar imbulzi si calca in picioare in cazul in care li s-ar oferi, sa zicem, vreun volumas cu Constitutia Romaniei sau cu Imnul National. Sau vreo culegere de coduri juridice, cum ar fi Codul civil, al familiei, Codul rutier, Codul penal, sau, iesind din sfera juridica, Codul bunelor maniere. Asa, ca o timida incercare de a-i "crestiniza" pe romani si in aceste "religii", care se pare ca nu prea au "prins" la noi.
Dar daca ar fi chemati pe strazile si prin parcurile pline de mizerie, sa participe la o curatenie generala, urmand ca la final sa li se ofere cadou ustensilele folosite, oare cati "credinciosi" s-ar imbulzi? Sau la plantat de pomi, ca mai apoi sa pastreze sapele si lopetile, cati ar face un "pelerinaj"?
Acelasi lucru ii poarta pe romani atat in pelerinajele adevarate la sfinte moaste cat si in "pelerinajele" la reduceri si promotii: meschina nevoie si dorinta de a capata ceva cat mai usor, mai ieftin, sau, daca se poate, gratuit. Nu credinta ii mana in pelerinaje religioase, ci pacatoasa idee ca, daca ii vede Doamne-Doamne participand la un pelerinaj, ii va considera printre cei merituosi intru credinta si le va asculta toate rugile, precum si satisfactia ca l-au "facut" chiar si pe Bunutul, care desigur e orb si surd si nu stie cat de pacatosi sunt ei zi de zi. Nu credinta in cumpatare si economisire ii duce in pelerinaje la promotii, ci lacomia lucrului ieftin, arareori chiar necesar, si satisfactia ca au fost mai smecheri decat altii care nu au mai apucat, fiind mai slabi, mai cu bun simt sau mai creduli in ceea ce priveste gradul de civilizatie si educare al semenilor lor.
Biserica ar trebui sa mai scoata la lumina, in altarul bisericilor si sfantul bun simt, sfanta educatie, sfanta bunatate, sfanta demnitate, sfanta iubire de semeni, sfanta umanitate. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Ce sa le mai cerem credinciosilor, cand exemplul bisericii este cel care este. Nici nu stiu: biserica o fi dupa chipul si asemanarea credinciosilor sau invers?
Sa le fie tigaia usoara!

Ce am lasat, ce am gasit, ce cautam pentru viitor - Partea III

Paris. Duminica. Trecem pe langa Disneyland. Apoi, ditamai centrul comercial. Enorm. Impresionant. Sun la numarul de contact. Normal ca pentru un job, nu era nevoie sa mai intrebati. Si normal ca raspunsul e ca poate se rezolva in una, doua, patru saptamani. Ca e vacanta. Si cand e vacanta, tipul la care as avea o sansa sa gasesc ceva de lucru, are si el vacanta. Are si un castel ceva, prin Normandie, care trebuie intretinut, amenajat, etc. Dar dupa vacanta.
Nasol moment. Job, din parti. Mai naspa e ca un loc de pus capul cam tot asa, din parti. Si uite-asa a inceput aventura noastra pariziana de o luna si jumatate, impartita intre masina ca loc de locuit si strazile Parisului. Prima noastra adresa: Bois de Boulogne. Toata. Cat e de mare, vorba lui Banciu, cat doua orase de la noi. Parc imens, in vestul Parisului. Paduri cat cuprinde, lacuri, hipodrom, drumuri, alei, carari, terenuri de sport, castel, camping, etc. Prostitutie la fel. De fapt poti spune ca e una din atractiile turistice de aici, un element definitoriu, un sine qua non al locului. Dar pana si prostituatele (si prostituatii) de aici stiu ce inseamna civilizatia si raporturile civilizate cu ceilalti. In a doua sau a treia seara de "locuit" acolo, ne-am gasit si noi un loc putintel mai retras, mai la intuneric unde sa parcam pentru a ramane peste noapte. In fata noastra, pe sens opus, o dubita oprita din care coboara o "mademoiselle" calibru mare, XL. Traverseaza ea strada, spre padure. Noi deja ne pregateam sa lasam spatarele la scaune pe spate, sa "ne facem paturile", ca sa zic asa. Cand colo, vedem ca se apropie domnisorica de noi, vine la geamul meu, al soferului, cu intentia vadita de a ne intretine. Las usor geamul si ne conversam. Intr-o francezo-engleza asezonata cu gestica universala imi da tanti de inteles, cu o voce care m-a facut sa pricep instantaneu ca nu i se potriveste de fapt nici un apelativ feminin, ca acela este locul ei/lui de munca si ca ne roaga frumos si respectuos sa binevoim sa-i eliberam office-ul, daca nu ne deranjeaza prea tare. Totul pe un ton atat de elegant, respectuos, civilizat, amical chiar incat nu puteai sa o/il refuzi, asa ca ne-am gasit urgent un alt loc de garat casa noastra mobila. Tot respectul pentru comportamentul respectivei/ului, nu indraznesc sa-mi imaginez rezolvarea unei situatii identice in Romania.
Intr-o luna si jumatate, cat am "locuit" in masina in Paris, mai intai, cum va spuneam, in Bois de Boulogne, mai apoi in Bois de Vincennes (cam jumatate din timp in fiecare), nu am fost deranjati macar o data de absolut nimeni, nu s-a legat nimeni de noi, nu s-a uitat nimeni urat la noi. Cu doua exceptii, daca le pot numi asa. Una care deja v-am povestit-o.
Alta data, acum in Bois de Vincennes, unde deja petrecusem cateva nopti intr-o parcare vis-a-vis de Parc Floral, pentru cunoscatori. Si in care parcare am fost noapte de noapte incadrati la doua trei masini distanta de doua dubite, una cu lumina rosie in cabina, cealalta cu lumina albastra, in care se perindau cateva ore bune, in fiecare noapte, o multime de clienti. Dumnezeule, ce trafic si ce vanzoleala era in "orele de program" ale dubitelor. In toiul noptii ma trezesc cu ciocanituri timide in geam. Deschid ochii ca sa-i inchid instantaneu, orbit de lumina unei lanterne. Simt raza acesteia schimbandu-si axul de proiectie, redeschid obloanele, si vad o legitimatie de politai. Cobor geamul si ii permit astfel politaiului sa: se scuze ca ne deranjeaza; se prezinte; sa ne sfatuiasca sa ne mutam in parcarea luminata de langa Chateau de Vincennes, unde riscul de a fi deranjati de cine stie ce ciudati este mai mic; sa ne ureze noapte buna si sa ne paraseasca cerandu-si din nou scuze de deranj. Mai e nevoie sa fac vreo paralela cu Romania? Nu, cred ca o sa-mi scutesc buricele degetelor de le tocit inutil.

Ce am lasat, ce am gasit, ce cautam pentru viitor - Partea II

Nadlac. Granita. Trecem ca prin branza de vamesii romani, apoi ca prin cascaval de cei unguri, care ne verifica actele.
Ce sentimente ne incearca, ce trairi ne agita sangele romanesc? Curios ori nu, in primul rand ne incearca o usurare. Ca am scapat de nenorocitele de gropi din drumurile patriei, de mizeria de pe langa, de sictirul vanzatoarelor de pe la benzinariile de la granita, de manelele revarsate peste geamurile lasate ale masinilor, de smecherii cu masini smechere care depasesc pe oricine oricand oricum si oriunde. Nu stiu cum se face, dar, odata trecuta granita, pana si romanii parca reusesc sa circule regulamentar. O fi oare deoarece politistii unguri au alta reputatie decat ai nostri? Sau o fi aerul la unguri mai incarcat de simt civic si civilizatie, educatie, moralitate?
Putina nostalgie? Da, ne inmoaie intrucatva vorba un amestec ciudat de nostalgie,  singuratate, instrainare. Ajutati si de dezolantul peisaj ungar, simtim deja lipsa dealurilor si muntilor nostri, a vailor, a apelor. Inghitim kilometri dupa kilometri lasand in urma un slab ecou al muzicii folk si etno romanesti ce razbate din cd si care ne ajuta sa suportam mai usor monotonia drumului. Mai ales ca nu mai avem gropile atat de utile in Romania pentru "mentinerea atentiei soferului asupra drumului".
Tragem tare, sa reusim sa ajungem pana seara tarziu in Austria, sa nu fim nevoiti sa innoptam in Ungaria. Toti cunoscutii si prietenii cu experienta soferiei in vest ne sfatuiau asa. "Sa nu cumva sa innoptati pe la unguri si sa aveti probleme cu romanasii pe acolo", declarau toti in cor sau solo. Iisuse, nici "afara" nu scapam de problemele cu "ai nostrii"? Se pare ca nu, spiritul romanesc e mult prea cimentat pentru a mai putea fi modelat de conditii si factori diferiti de cei "neaosi". Din pacate, ori de cate ori stai de vorba cu un roman care are experienta vietii in vest acesta nu va rata momentul pentru a te avertiza asupra contactelor cu ceilalti romani de "afara", neezitand chiar sa te sfatuiasca sa eviti acest fel de contacte. Mai tarziu, in Franta, aveam sa intalnim romani care sa recunoasca jenati ca au fost nevoiti sa evite sa vorbeasca romaneste sau sa le lase sa scape orice alt indiciu ca sunt romani, tocmai de teama de a nu fi recunoscuti, culmea, nu de straini, ci chiar de alti romani, ca fiind romani. Pacat. De trei ori Pacat. De atatea ori Pacat, cati romani care fac tara de rusine sunt in strainatate.
Balaton. Mai sa fie, au totusi si ungurii astia o apa unde sa incerce sa-si spele pacatele. Daca le-o ajunge. Macar pentru alea fata de noi. Eu nu cred ca e destula. Dar e plin de serpi pe maluri. Semn ca pana si Dumnezeu, daca de la el o fi apa aia, ii considera prea pacatosi sa-i lase sa intre in ea.
Gata, am scapat si de unguri. Si mai ales de romanii de pe acolo. Prietenii stiu de ce. Si-uite asa am dat de austrieci. Sau de Austria, ca de austrieci am dat doar o data intr-o benzinarie. De fapt, o austriaca. Tanara, draguta. Vorbea engleza. Si suradea continuu. Iti venea sa cumperi toata benzinaria, asa amabila era. Ca si noi, vroiam si vinieta, si o cola, si motorina, na, ca romanu. Si cine mai tine minte ce. Iar ea, fatuca, zambea mereu, ii fugeau degetele pe clapele aparatelor de incasat. Si eu ma gandeam sa-i propun sa infiintam impreuna o scoala postliceala ceva pentru vanzatoare in general si pentru vanzatoare in benzinarii in special. Sa le mai scolim putin si pe acrele, plictisitele, tafnoasele, oparitele, incultele noastre. Se stiu ele care. Dar, inevitabil, te intrebi imediat cine ar fi interesat de asa ceva la noi? Asa ca multumesti frumos fetei, platesti, zambesti, saluti si pleci, cu un singur regret, acela ca nu ai filmat-o, sa o pui pe youtube cu titlul "asa da".
Mai departe...autostrazi, munti, vai, zapada, pajisti cu vaci, casute cochete cu flori la ferestri, si iar, si iar. Fara gropi, cai ori carute pe drum, fara gunoaie in jur cand te opresti sa bei un ness sau sa bagi ceva pe sub nas. Italia. Fara autostrazi, ca-s scumpe. Dar nici nu le duci lipsa, la ce alte drumuri au. Oricum iesim repede in Elvetia. Aici iti e si mila sa mergi sau sa rulezi pe drum. Ai naibii, cred ca si cusca pentru caine o amplaseaza intr-un loc bine studiat si cantarit. Ce peisaje! Ce drumuri! Ce case! Ce curatenie! Ce enervanti pot fi cu obsesia lor de a respecta viteza legala si toate celelalte reguli rutiere. Uff, ce oameni! Cinste lor, tot respectul si toata admiratia!
Iaca Franta. Cu autostrazi destul de scumpe. Asa ca o luam pe DN-uri. Route Nationale, la ei. Autostrada la noi. Una din alea "lux". Sincer, doar regimul de viteza e diferit fata de autostrazi. In rest, cam tot confortul si toate amenajarile unei autostrazi. E drept ca mai treci prin mici localitati, cu limitarea de rigoare. Dar oricum...

Ce am lasat, ce am gasit, ce cautam pentru viitor - Partea I

Iata, "raul" a fost infaptuit... Motorul toarce parca si el curios si nerabdator de aventura ce ne asteapta. Parintii, fratii, cumnatii, cu lacrimi in ochi. Maini tremurande care bat usor spatele celuilalt intr-o incercare oarecum timida de a ne imbarbata reciproc. Urari de drum bun si de ramas bun spuse cu voci inecate de emotie si de lacrimi.
Intr-un final, ne rupem din imbratisari, gest poate putin brutal in clipa in care e facut, dar absolut necesar si fara de care marea aventura nu poate incepe. Portiere inchise, geamuri lasate pentru a nu bloca ultimele urari, ultimele sfaturi, ultimile indicatii, motorul se ambaleaza putin, rotile incep a mari distanta dintre noi direct proportional cu viteza fluturatului din maini si cu numarul decibelilor care transmit "drum bun", "ramaneti sanatosi", "sa aveti grija de voi" si toate celelalte urari care ascund atatea sperante, vise, dureri, dar care suna aproape protocolare si stereotipe in nebunia acelui moment al ruperii de casa.
Si apoi ... oarecum liniste,doar motorul toarce, fiecare isi aude propriile batai ale inimii si propriile inghitiri in sec prin care incearca sa-si retina lacrimile, apoi, parca la comanda, rostim amandoi cu vocea inecata un "Doamne' ajuta", pe buze ne tremura un ras din acela isteric de descarcare emotionala, ne repezim amandoi deodata sa pornim radio-ul, ne aranjam sezuturile mai bine in scaune si, pe negandite, se instaleaza usor usor euforia aventurii, a drumului lung ce ne asteapta, a locurilor ce le vom vedea si a oamenilor pe care ii vom intalni.
Din pacate, euforia dispare destul de rapid pentru moment, scurgandu-se  parca in gropile de pe drum pe care incerc sa le evit, euforie inlocuita de stresul si nervii ce insotesc inevitabil participarea la traficul rutier romanesc, a carui definitie pare sa cuprinda termeni ca necivilizat, haotic, derutant, asocial, brutal, neanderthalian. Sa nu mai vorbim de jena, greata, revolta care te cuprinde cand opresti intr-unul din acele refugii de pe marginea drumului pe care mai avem si tupeul sa le semnalizam ca parcari. Mizeria de nedescris, sacii aceia menajeri (daca exista) debordand de mizerie, mirosurile pestilentiale emanate de toate resturile alimentare lasate inainte si dupa digerare, toate fac sa dispara instantaneu orice motiv absolut normal si natural pentru care te-ai oprit acolo, ca foamea, nevoia de relaxare, de a respira aer curat, de a bea o cafea sau un mai stiu eu ce energizant pentru drum.
Depinde de taria caracterului si a stomacului daca reusesti sa treci peste piedici si sa-ti satisfaci nevoia care te-a oprit din drum sau o inhibi cu toate fortele si iti continui drumul, in cautare mesiatica a unui spatiu cat de cat igienic si civilizat.
Obositor...Obositor si iritant traficul in Romania. Mereu atent la gropi, la obstacole pe carosabil, potentiale obstacole langa carosabil, smecheri in masini smechere, mereu grabiti niciunde, stapani fara acte ai soselelor. Motociclisti care urla cu orice ocazie ca nu sunt respectati de soferii de vehicule cu de la 4 roti in sus, dar uitand tot asa, cu orice ocazie, sa arate ei vreun respect pentru ceilalti participanti la trafic. Nu spun ca nu au si ei dreptate, nu spun ca sunt toti asa, dar spun si sustin ca si in ceea ce ii priveste exista multe nerespectari ale legislatiei, ale bunului simt, ale legilor omeniei si civilizatiei. Probleme care de fapt caracterizeaza in general participarea la trafic in Romania, cu exceptiile de rigoare desigur.
Daca urmaresti mass-media, nu se poate sa nu observi cat de uzitat este termenul de stat de drept. Si ideea ca Romania este un stat de drept. Concept care, printre altele, cuprinde si ideea ca toti cetatenii acelui stat sunt egali in fata legii. Dar este ea oare valabila si in Romania? Raspunsul meu este un mare NU. Nu atatta timp cat balanta justitiei nu este aceeasi pentru fiecare cetatean. Si aici nu se poate sa nu intre in discutie celebrul de acum caz Huidu, datorita impactului mediatic pe care l-a provocat. Si fiind cel mai recent dintr-o serie de evenimente rutiere care au implicat persoane publice si in care s-au produs victime omenesti.
Nimeni nu ma poate convinge acum ca balanta justitiei cu care se  va cantari gravitatea vinovatiei lui Huidu va fi aceeasi ca in cazul unui conducator auto lipsit de faima, pozitia publica si sociala, influenta si greutatea in bani a lui Huidu. Si nu cred ca o sa avem sansa sa apara acesta la televizor sau oriunde altundeva in mass-media si sa declare ca e constient de gravitatea faptelor sale si a urmarilor acestora si sa ceara judecarea cazului sau cu maxima asprime si fara circumstante atenuante dand astfel un exemplu de inalt spirit civic si uman. Ce circumstante atenuante i s-ar putea acorda avand in vedere comportamentul sau rutier direct sau indirect atat inainte cat si dupa acel teribil de nefericit accident?
Surprinzator si nu de vehementa reactia multora din presa scrisa privind atat persoana lui Huidu cat si editorialul lui C.T. Popescu cu privire la acest caz si la fenomenul jeep-anismului in Romania.
Multi din colegii de breasla ai lui Huidu cer opiniei publice si noua, celor infometati de dreptate si egalitate in fata legii, sa nu il judecam asa aspru pe Huidu, sa il privim chiar cu simpatie, sa il sprijinim, sa ii acordam toata bunavointa noastra. As fi fost curios cum ar fi reactionat acestia si care ar fi fost measajul lor in cazul in care, doamne' fereste, victimele faceau parte dintre membrii familiilor lor. Ar fi avut oare aceeasi compasiune, intelegere, spirit uman fata de Huidu? Si unde este compasiunea, intelegerea, sprijinul si spiritul uman fata de victime si de familiile victimelor? Cati dintre colegii de breasla ai lui Huidu s-au intreptat intr-adevar cu interes spre familiile victimelor pe care sa le sprijine in mod concret in aceste momente atat de dramatice pentru ele?
Nu spun ca nu este si pentru Huidu o drama pe care oricine isi doreste sa nu o traiasca vreodata, dar suntem cati dintre noi suntem in stare sa constientizam drama familiilor care au pierdut pe cei dragi?
De asemenea nu pot sa nu remarc vehementa cu care unii din breasla mass-media, dar nu numai, sustineau sus si tare ca acel fenomen al proprietarului sau conducatoorului de jeep de cqre amintea C.T.Popescu nu ar exista defel pe drumurile Romaniei. Ei as? Parol? C'esti copil? Nu care cumva le este teama/jena/rusine sa recunoasca existenta acestui fenomen tocmai deoarece fac parte din acesta? Ca sunt reprezentanti ai acestuia? Orice roman de bun simt recunoaste zilnic pe drumurile Romaniei manifestari ale acestui "orgoliu" de posesor de jeep. Dar nu, de ce sa recunoastem aceasta realitate, chiar cand avem atatea exemple de accidente grave provocate de inconstienta si orgoliul meschin al acestori smecheri 4x4, cand avem exemple ca pana si plajele sunt pentru ei doar niste locuri in care sa-si incerce puterea bolizilor, chiar daca asta inseamna si sa treaca peste orice obstacol intalnit, chiar si copii.
Si da, imaginea generala a proprietarului de jeep pentru ceilalti amarasteni este cea de imbogatit facil, de om care nu are alte calitati si atuuri decat puterea banului si a tancului pe care il conduce, de om smecher pentru care filosofia de viata este de a nu respecta pe nimeni si nimic, care gandeste, crede sau/si stie ca, chiar daca trimite pe altul pe lumea cealalta sau il traumatizeaza pe viata, va scapa nepedepsit sau oricum nu pedepsit cum ar merita.
Si da, voi, smecherii 4x4, sunteti dispretuiti, urati si injurati in trafic, chiar daca nu meritati asta toti. Dar asta e imaginea care v-ati format-o. Ar trebui sa se permita achizitionarea unei masini si chiar conducerea ei in functie de moralitatea, educatia, cazier si gradul de civilizare al fiecaruia. Sa-i vad atunci pe toti manelistii, camatarii, traficantii, tiganii si toti ceilalti asemenea acestora, ce masini ar conduce. Daca ar conduce.
Sa traim sa apucam sentinta in cazul Huidu. Cu toate ca probabil fiecare dintre noi cam banuim cum se va finaliza acest caz. Doar exista antecedente, nu? Era sa zic jurisprudenta... Si probabil toti banuim cum se vor rezolva si cazurile viitoare de acest gen...
Concluzia? RUSINE, RUSINE, RUSINE SA VA FIE !!!

Orice are un inceput...

Sa purcedem...
De fapt, eu trebuie sa fac asta, nu? Doar nu o sa creez un blog, o sa-l botez, imbrac in hainute frumoase si apoi sa cer altora sa-l hraneasca. Eventual sa puna si ceva adsense pe el si sa-mi trimita banii in cont. Recunosc ca poate nu ar fi o idee tocmai rea (glumesc, desigur). Probabil unii compatri(h)oti ar pune asta la rubrica "idei de afaceri" pe cine ce stie ce site "senzational".
Dragii mosului, hai sa va impartasesc istoria nescrisa inca a nasterii ideii acestui blog, care poate nu era neaparat necesar, dar care sper sa fie candva, cumva, util.
Se face ca, undeva pe la mijlocul anului de gratie 2010, (ne)fericiti posesori ai unei firme falimentare si indatorati in asemenea hal ca si daca eram girafe nu ni se mai vedeau capetele de atatea datorii, una bucata eu si una bucata nevasta-mea stateam noi stramb (de durere de suflet) si judecam drept (drept din adancul creierelor noastre) cam ce ar fi de facut in situatiunea data. Si multe nu erau. Job-uri in Romanica, mai greu. Resurse financiare, ioc. "Prieteni" ... va dati seama ce imbulzeala era la usa noastra.
O singura luminita mica mica se intrezarea undeva in tunelul intunecat si rece in care ne dirijase lumea asta crizata financiar: luminita pribegiei in strainatate, venita poate de la romanasii nostri plecati deja acolo si care poate aveau o fata mai luminoasa, ori ochii mai stralucitori, de ne dadeau si noua acea luminita in intuneric.
Si iata-ne, cu bagajele pline de curaj, speranta, determinare, spirit de aventura si, fara indoiala, ceva nebunie, si inarmati cu un numar de telefon de contactat in Franta, ne asezam bine fundurile in scaunele masinii productie autohtona si punem cap-compas Paris, Franta.
 Amintesc aici, acum, doar reperele mari temporale ce au marcat acest an si jumatate de la momentul descris anterior: o luna si jumatate dormit in masina in Paris, muncit vreo zece zile, astaptand un raspuns favorzabil pentru un job undeva in Normandie. Apoi, ceva mai bine de un an, locuind si muncind in linistita Normandie, unde ploua o singura data pe an: de la 1 ianuarie pana pe 31 decembrie. Si vantul bate tot asa. Iar acum, de vreo doua luni, traind si muncind undeva la poalele Mont Blanc-ului, la 1100 m altitudine, la fel de impresionat, in fiecare dimineata cand imi beau cafeaua, de spectaculozitatea masivului ce mi se desfasoara in fata ochilor.