In fapt, singura data cand am fost intr-adevar deranjati, agresati, eram in centrul Parisului, la "Fontaine des Innocents". Cine credeti ca se apropie de noi, in fuste inflorate si tipator colorate, cu mana larg intinsa si cu o voce cu timbru inconfundabil? Desigur, o tiganca romanca, pe care am incercat sa o indepartam cu un cat de cat civilizat "lasa-ne" care nu s-a dovedit de ajuns, fiind nevoiti pana la urma sa o alungam cu cuvinte mai taioase si mai aspru rostite. Desigur ca nu rata nici o persoana din multimea care se vanzolea pe acolo, deranja pe oricine, pe cei care doar treceau pe acolo, pe cei care doreau sa fotografieze fantana, pe cei care stateau in liniste pe marginea in trepte si savurau un sandwich sau un suc. Desigur ca ulterior am avut nesansa sa vedem aceeasi scena si in alte locuri din Paris, mereu cu acelasi gen de protagonista deranjanta, agresiva, insalubra.
Intalnesti si in reteaua metroului parizian, atat in statii cat si in trenuri, grupuri de "trubaduri" sau tot felul de alti "artisti amatori" care apeleaza la mila trecatorilor, oferind insa cel putin ceva in schimb, "arta" lor. Normal, printre toate nationalitatile reprezentate de aceste grupuri se numara si cea romaneasca. Si numai pe romani i-am auzit si vazut manifestandu-se injurios fata de cei care nu percutau si nu le apreciau pecuniar reprezentatia. Sa fi auzit si sa fi vazut ce cuvinte si ce semne le adresau! Rusine!
Din fericire poate, am avut ocazia, undeva in Vincennes, unde obisnuiam sa facem cumparaturi la un supermarket, sa vedem si un exemplu de cersetorie demna, neagresiva, civilizata, pe care aproape ca nu o poti numi cersetorie, ci o forma de asistenta sociala. La iesirea din acest supermarket gaseai vesnic asezata pe treapta o persoana, cu un castronel din plastic in fata si un catelus alaturi. Atat. Nici macar nu ridica privirea, nu intindea mana, nu adresa vreun cuvant. Nu deranja absolut in nici un fel pe nimeni, nu agresa, nu exista aproape. Dar induiosa, atragea atentia tocmai prin absenta aparenta si prin modul absolut exemplar si civilizat prin care se manifesta. Si nu putini din cei care ieseau ii lasau cate ceva. Si aici intervine iarasi un exemplu de reactie civilizata in fata acestui fenomen: binevoitorii donau in general ceva alimente, dupa darnicia fiecaruia. Pana si catelul avea parte de mici "atentii". Se strangeau usor, usor si banuti. E drept ca persoana respectiva nu indraznea nici sa multumeasca, dar cred ca si asta doar din dorinta de a nu deranja nici macar multumind. Oricum, impresionanta si edificatoare imagine pentru ceea ce inseamna civilizatie chiar si in cersetorie.
Ca sa trec la un alt registru, hai sa va povestesc o alta "agresiune" de care am avut parte prin Parisul cel multlaudat si multvisat. Eram amandoi, ca doi porumbei, la cumparaturi prin nici nu mai stiu ce supermarket, Les Quatre Temps cred, prin La Defence. Care amandoi? Pai nu ati citit si celelalte parti? Ia vedeti! Eu si nevastuica mea cea draga, sotie, nevasta, consoarta in limbajul diplomat al altora. Buuun! Si ne plimbam noi printre rafturiloe pline de produse alimentare care de care mai mult sau mai putin imbietoare, si deodata ne izbeste aproape la propriu o miasma infioratoare de sosete de infanteristi marini veterani care au facut toate razboaiele Americii din secolul trecut si poate si pe cele din secolul si mileniul actual. Si care au fost puse la pastrat intr-un butoi cu varza murata capturat de la nemti in primul razboi mondial. Noi, dupa o perioada bunicica in care admirasem noapte de noapte plafonul neinstelat al masinii noastre folosita pe post de locuinta, ne uitam siderati unul la altul, fiecare la fiecare, fiecare la orice alta persoana din jur, si apoi luand-o de la capat, ne adulmecam fiecare pe sine si reciproc. Ok, poate nu locuisem in Paris in conditii optime, dar reusisem pana in clipa respectiva sa gasim oportunitati, locuri si metode de toaletare, astfel incat sa nu devenim mostre ambulante de mirosuri umane indelung conservate. Noi stiam asta, dar totusi, jenati, speriati, siderati chiar, am parasit locul respectiv in ideea de a reusi terminarea cumparaturilor si parasirea supermarketului cat mai urgent. Aducandu-ne aminte ca avem nevoie si de ceva branzeturi, ne intreptam spre raionul cu pricina. Maaare greseala! Ajunsi acolo, suferim un alt soc olfactiv, cu partea sa buna, totusi, de a realiza sursa acelei miasme insuportabile. Or avea ei un larg sortiment de branzeturi considerate cele mai bune si mai fine din lume, dar eu, avand chiar si experienta unei branze de burduf de oaie ce a prins acel iz iute caracteristic, nu pot sa pricep prin ce ar fi branzeturile frantuzesti superioare celor romanesti. poate doar prin imputiciune. Si prin politica de marketing de care se bucura. Ca mai toate produsele alimentare frantuzesti. Care de cele mai multe ori nu au, dupa umila mea parere, nici un atuu in fata celor romanesti. De pe piata romaneasca ne lipsesc laptele batut, carnea, preparatele si semipreparatele din carne, painea, sortimentele de peste, de carne de vanat, sortimentele de alune, de gemuri si dulceturi, ca sa enumar doar cateva. Iar produsele proaspete, indiferent daca sunt fructe, legume, carne sau peste au preturi destul de piperate aici, in Franta. I-am intrebat cam pe toti francezii cu care am avut placerea sa iau masa sau doar sa conversez daca lor chiar le plac branzeturile acelea cu miros infiorator, raspunsul aproape invariabil fiind ca nici lor nu le place mirosul, dar da, le place branza, dar nu din alt motiv, ci doar ca sunt obisnuiti cu ea. In sfarsit ... fiecare cu damblaua lui. Dar pacat ca noi, romanii, nu stim sau nu vrem sa stim ca produsele noastre traditionale au nevoie de o mult mai buna promovare si politica de marketing pe plan international, daca vrem sa cucerim noi piete si sa facem cunoscute bunatatile noastre in lume. Aici incep sa cred ca de multe ori conteaza mai mult calitatea reclamei facute unui produs decat calitatea produsului in sine, adica de multe ori nu vad o calitate net superioara a produselor traditionale frantuzesti, ci doar o reclama mai bine gandita si implementata pentru acestea. Iar in ceea ce ne priveste, e pacat sa ai putinta, dar sa nu ai vointa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu